29 Nov

de Zhao Zhihan, China

Călătorind prin viață, fiecare dintre noi va trăi câteva evenimente extraordinare, care devin întipărite în memoria noastră și nu vor fi niciodată uitate. Experiența care m-a marcat cel mai profund a fost momentul în care soțul meu a fost implicat într-un accident de mașină, când nimeni nu știa dacă va supraviețui sau nu, precum și zilele care au urmat, în care m-am simțit pe deplin pierdută și la capătul puterilor. Dar ce a fost diferit pentru mine a fost că, deoarece Dumnezeu a fost lângă mine și am avut îndrumarea Lui, am avut astfel un sprijin și, rugându-mă la Dumnezeu și bazându-mă pe El, am fost martora unui miracol în toiul disperării mele. În acea vreme dezastruoasă, ceea ce am câștigat mai mult a fost o înțelegere a autorității și suveranității lui Dumnezeu și o adevărată apreciere a iubirii lui Dumnezeu.

În seara de 13 august 2014, eram în drum spre casă după îndeplinirea unor comisioane și era aproape miezul nopții. Exact când am ajuns la poarta comunității, am fost oprită în mod neașteptat de sora mea cea mai mare și soțul ei și de soțul surorii mijlocii. Mi s-a părut foarte ciudat: ce caută toți aici, atât de târziu? Înainte să mă pot gândi mai mult la asta, sora mea cea mai mare s-a grăbit spre mine și mi-a zis plângând: „Zhihan, pe unde ai umblat? Suntem până peste poate de îngrijorați. Soțul tău a fost implicat într-un accident de mașină. A sunat fratele nostru; vrea să te duci la spital chiar acum.” Când am auzit această veste proastă neașteptată, pur și simplu nu mi-a venit a crede și am rămas pe loc. M-am gândit: „Soțul meu a fost implicat într-un accident de mașină? Cum e posibil așa ceva? La cină, vorbea la telefon cu fiul nostru…” Cei doi cumnați ai mei mi-au povestit apoi cum se petrecuse accidentul și mi-au zis ce spuseseră doctorii: că soțul meu era într-o stare gravă și, chiar dacă ar fi norocos să supraviețuiască, exista o șansă de 99% să fie în moarte cerebrală… Am plâns neconsolată cât am ascultat și m-am simțit ca și cum cerul avea să se prăbușească. Nu știam cum să fac față întregii situații.

Pentru că era atât de târziu, a durat o vreme să găsim un taxi care să ne ducă la spitalul orășenesc. Lucrul acesta m-a înnebunit și mai mult, îngrijorându-mă că nu-mi voi mai vedea niciodată soțul în viață. Tocmai când mă simțeam copleșită și panicată, m-am gândit dintr-odată la povestea lui Iov, care este consemnată în Biblie. Când încercările s-au abătut asupra lui, toate bunurile i-au fost furate, copiii săi au sfârșit rău, iar el însuși s-a umplut de bube îngrozitoare. Deși încercarea aceasta i-a cauzat lui Iov o mare durere și suferință, el L-a avut pe Dumnezeu în inima sa și a ales mai degrabă să-și blesteme ziua în care s-a născut, decât să vorbească cu păcat. A fost întru totul supus lui Dumnezeu, fie că Dumnezeu a dat, fie că a luat. Iov nu a rostit niciun cuvânt de nemulțumire, ci a preamărit numele lui Iahve și a fost mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu. Și, astfel, m-am rugat grabnic lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Când am auzit despre accidentul de mașină al soțului meu, am fost șocată și m-am simțit extrem de năucită și nu știu cum se simte acum. Dar, când mă gândesc cum Te-a venerat și Te-a ascultat Iov, înțeleg că ar trebui să încerc să fiu ca el și să am încredere în Tine. O, Dumnezeule! Toate lucrurile sunt în mâinile Tale și, fie că există sau nu vreo speranță ca soțul meu să se vindece, Te rog să îmi împiedici inima să Te învinuiască. Vreau să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor Tale și să-mi încredințez soțul în mâinile Tale.” După ce m-am rugat, inima mi s-a liniștit treptat.

După aceea, cumnatul meu a găsit un taxi și ne-am grăbit spre spital. În acel moment, era trecut deja de ora 5 dimineața, iar soțul meu fusese internat la terapie intensivă. Am găsit rapid un doctor și am întrebat despre starea soțului meu. Doctorul mi-a spus resemnat: „Rănile pacientului sunt prea severe. Dacă este suficient de norocos încât supraviețuiască, există o șansă de 99% să fie în moarte cerebrală. Trebuie să vă pregătiți pentru această posibilitate și să găsiți cel puțin 200 de mii de yuani pentru onorariile medicale.” Auzind acest lucru, aproape că am leșinat. M-am simțit foarte îngrijorată: „Nu este sigur că soțul meu va supraviețui, iar onorariile medicale vor costa atât de mult. Dacă se va întâmpla ca tratamentul lui să nu funcționeze, atunci nu numai că îmi voi pierde soțul, dar voi și cheltui atâția bani pentru nimic. Fără o persoană care să ne întrețină în familia noastră, cum ne vom descurca fiul meu și cu mine? Dacă soțul meu chiar va intra în moarte cerebrală, cum voi face familia aceasta să reziste?” În momentul acela, mă simțeam de parcă o greutate teribilă mă apăsa, atât de tare mă apăsa, încât nu puteam să respir. Mă simțeam total neajutorată și derutată, neștiind ce să fac. Totul s-a înnegrit în fața ochilor mei și m-am prăbușit fără vlagă lângă perete.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Aceste mărturii creștine vă vor ajuta să simțiți dragostea și mântuirea acordate de Domnul. Vizionați acum.

Comentarii
* E-mailul nu va fi publicat pe site.
I BUILT MY SITE FOR FREE USING