•  23/04/2020 15:33

Când m-am trezit dimineață devreme, am spus o rugăciune, apoi am deschis Biblia la Matei 16:19, unde Domnul Isus îi spune lui Petru: „Îţi voi da cheile Împărăţiei Cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” Citind acest pasaj al Scripturii, am devenit confuză, gândindu-mă: „Petru nu a făcut nicio lucrare nemaipomenită, nici epistolele pe care le-a scris n-au fost foarte renumite. Pe deasupra, când Domnul Isus a fost arestat și judecat, Petru s-a lepădat de El de trei ori. De ce Domnul nu a dat cheile Împărăției cerurilor altor ucenici, ci numai lui Petru?” Am tot căutat prin scripturi, dar nimic nu mi-a rezolvat confuzia. Nu am avut de ales decât să plec la muncă.

Citește mai mult
  •  19/03/2020 14:53

Astăzi, pe măsură ce căutați să-L iubiți și să Îl cunoașteți pe Dumnezeu, într-o privință trebuie să îndurați greutăți și rafinament, iar într-o alta, să plătiți un preț. Nicio lecție nu este mai profundă decât lecția de a-L iubi pe Dumnezeu și se poate spune că lecția pe care oamenii o învață dintr-o viață de credință este cum să-L iubească pe Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că, dacă voi credeți în Dumnezeu, trebuie să-L iubiți pe Dumnezeu.

Citește mai mult
  •  16/02/2020 09:14

Dumnezeu dorește acum să adune un grup de oameni – sunt aceia care se străduiesc să lucreze cu El, care se supun lucrării Sale, care cred că cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărate și care pun în aplicare cerințele lui Dumnezeu. Ei sunt cei care au înțelegere adevărată în inimile lor. Ei sunt cei care pot fi desăvârșiți și care vor păși, în mod inevitabil, pe calea spre perfecțiune.

Citește mai mult
  •  12/02/2020 09:50

Cu cât ești mai atent la voința lui Dumnezeu, cu atât povara ta este mai mare; cu cât povara ta este mai mare, cu atât mai bogată îți va fi experiența. Atunci când ești atent la voința lui Dumnezeu, Dumnezeu îți va da această povară și te va lumina asupra lucrurilor pe care El ți le-a încredințat. După ce Dumnezeu ți-a dat această povară, vei fii atent la adevărurile acestui aspect atunci când mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu.

Citește mai mult
  •  07/02/2020 10:00

Liniștirea inimii tale în fața lui Dumnezeu este unul dintre pașii cei mai hotărâtori pentru a fi părtași la cuvintele lui Dumnezeu și, în momentul de față, toți oamenii au o nevoie acută de a fi părtași. Căile prin care poți să îți liniștești inima în fața lui Dumnezeu sunt următoarele:

Citește mai mult
  •  27/01/2020 10:07

Voi nu acordați nicio atenție rugăciunii în viața voastră de zi cu zi. Oamenii au ignorat întotdeauna rugăciunea, omul făcând pur și simplu lucrurile de mântuială înaintea lui Dumnezeu. Niciunul nu și-a deschis pe deplin inima în fața lui Dumnezeu și nu s-a rugat cu adevărat lui Dumnezeu. Oamenii se roagă lui Dumnezeu doar atunci când se întâmplă ceva cu ei. În tot acest timp, te-ai rugat vreodată cu adevărat lui Dumnezeu? Ai vărsat vreodată lacrimi de durere înaintea lui Dumnezeu? Ai ajuns vreodată să te cunoști pe tine însuți stând înaintea lui Dumnezeu? Ai avut vreodată o rugăciune deschisă cu Dumnezeu?

Citește mai mult
  •  25/01/2020 11:10

Acum, trebuie să continuați să deveniți poporul lui Dumnezeu și să începeți să accedeți deplin pe drumul cel bun. A fi poporul lui Dumnezeu înseamnă să intrați în Epoca Împărăției. Astăzi, începeți în mod oficial să pătrundeți în ucenicia Împărăției, iar viețile voastre viitoare vor înceta să mai fie la fel de lâncede și neglijente cum erau înainte; astfel de vieți sunt incapabile să atingă standardele cerute de Dumnezeu.

Citește mai mult
  •  21/01/2020 10:40

Pentru a fi martor lui Dumnezeu și pentru a rușina marele balaur roșu, trebuie să ai un principiu și o condiție: în inima ta trebuie să-L iubești pe Dumnezeu și să pătrunzi în cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu pătrunzi în cuvintele lui Dumnezeu, atunci nu vei avea nicio cale să-l rușinezi pe Satana.

Citește mai mult
  •  19/01/2020 08:54

Câte obiceiuri religioase respecți? De câte ori te-ai răzvrătit împotriva cuvântului lui Dumnezeu și ai făcut ce ai vrut tu? De câte ori ai pus în practică cuvântul lui Dumnezeu pentru că îți păsa cu adevărat de poverile Sale și căutai să Îi îndeplinești dorința? Înțelege cuvântul lui Dumnezeu și pune-L în practică.

Citește mai mult
  •  12/01/2020 11:23

Timp de atât de mulți ani, Duhul lui Dumnezeu a căutat neîncetat în timp ce lucrează pe pământ. De-a lungul veacurilor, Dumnezeu a folosit atât de mulți oameni care să-I facă lucrarea. Dar Duhul lui Dumnezeu încă nu are un loc de odihnă potrivit. Așadar, Dumnezeu Își face lucrarea, mișcându-se neobosit în diferiți oameni și, per ansamblu, El folosește oameni pentru a face aceasta.

Citește mai mult
  •  07/01/2020 12:30

Problema obișnuită cu care se confruntă toți oamenii este aceea că înțeleg adevărul dar nu îl pot pune în practică. Unul din factori este acela că omul nu este dispus să plătească prețul, iar celălalt este că discernământul omului este prea neadecvat; el nu poate vedea dincolo de nenumăratele dificultăți care există în viața reală și nu știe cum să practice în mod corespunzător.

Citește mai mult
  •  01/01/2020 13:31

A fi capabil să explici în mod ostentativ cuvintele lui Dumnezeu nu înseamnă că ești în posesia realității – lucrurile nu sunt atât de simple pe cât poate ți-ai imaginat. A fi sau a nu fi în posesia realității nu se bazează pe ceea ce spui ci, mai degrabă, se bazează pe ceea ce trăiești.

Citește mai mult
I BUILT MY SITE FOR FREE USING