În anul 2020, virusul COVID-19 a străbătut globul, cufundând lumea într-o stare panică. De asemenea, șocant a fost și numărul mare de lăcuste care au roit deasupra Africii. Odată cu apariția ciumei și a foametei, un număr tot mai mare de oameni care cred în Domnul au început să simtă că ziua sosirii Domnului este aproape și că Împărăția lui Dumnezeu este pe cale să sosească. Domnul Isus a spus odată: „Pocăiți-vă, pentru că Împărăția Cerurilor este aproape!” (Matei 4:17). Asta cere Domnul de la fiecare dintre noi. Numai dacă ne vom pocăi cu adevărat vom fi ocrotiți de către Dumnezeu și aduși în Împărăția cerească înaintea necazului cel mare. Deci, ce este oare adevărata pocăință și cum o putem obține?
Citește mai multMenționarea Fulgerului de la Răsărit îi nedumerește pe mulți frați și surori în Domnul: cum se poate ca, deși comunitatea religioasă în ansamblu devine din ce în ce mai pustiită și mai degenerată, în timp ce toate confesiunile devin din ce în ce mai defensive și mai conservatoare în condamnarea și interzicerea Fulgerului de la Răsărit, acesta nu doar că nu se pustiește și nu intră în declin, ci se revarsă ca un val măreț de neoprit, măturând China continentală, iar acum chiar a depășit granițele Chinei către țări și regiuni străine și este acceptat de tot mai mulți oameni din toată lumea?
Citește mai multAcum suntem în zilele de pe urmă, iar profețiile despre întoarcerea Domnului s-au împlinit. Mii și mii de credincioși cucernici speră din toată inima la întoarcerea Domnului Isus. Totuși, în același timp, Fulgerul de la Răsărit anunță că stă mărturie că Domnul Isus S-a întors deja în trupul său din zilele de pe urmă – Dumnezeu Atotputernic – și că deja Și-a făcut lucrarea Sa de judecată, începând de la familia lui Dumnezeu. Arătarea Fulgerului de la Răsărit a zguduit atât întreaga lume religioasă, cât și pe cei care cred sincer în Dumnezeu și sunt însetați de adevăr.
Citește mai multMa Jinlong (Căpitanul Echipei Naționale de Securitate): Han Lu, ai o șansă să faci ceva pentru tine. Atâta timp cât ne spui cine sunt liderii voștri și unde sunt ascunşi banii bisericii voastre, o să ne purtăm frumos cu tine. Bineînțeles, dacă te porţi cum se cuvine, nu este exclus să te lăsăm să pleci.
Citește mai multCum înţelegeţi caracteristicile duhului? Cum lucrează Duhul Sfânt în om? Cum lucrează Satana în om? Cum lucrează duhurile rele în om? Și care sunt manifestările acestei lucrări? Când ți se întâmpă ceva, acest lucru vine de la Duhul Sfânt și ar trebui să i te supui sau nu? Practicile efective ale oamenilor dau naștere multor lucruri care țin de voința umană și, totuși, pe care oamenii le consideră mereu ca venind din partea Duhului Sfânt. Unele vin din partea duhurilor rele și, totuși, oamenii cred că provin din Duhul Sfânt, iar uneori Duhul Sfânt îi îndrumă pe oameni din interior, dar, oamenii se tem că această îndrumare vine de la Satana și nu îndrăznesc să se supună când, în realitate, este vorba despre luminarea dată de Duhul Sfânt.
Citește mai multCa unul care crede în Dumnezeu, ar trebui să înțelegi că astăzi, primind lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă și toată lucrarea planului lui Dumnezeu în tine, ai primit cu adevărat o înălțare măreață și mântuirea de la Dumnezeu. Toată lucrarea lui Dumnezeu în întregul univers s-a concentrat asupra acestui grup de oameni.
Citește mai multÎntrebarea 13: Cei mai mulți oameni din lumea religioasă cred că faptul că Domnul Isus spune „S-a terminat” (Ioan 19:30) pe cruce este dovada că lucrarea de mântuire făcută de Dumnezeu a fost deja încheiată și, totuși, tu depui mărturie că Domnul S-a întors în trup pentru a exprima adevărul și a face lucrarea de judecată începând din casa lui Dumnezeu, pentru a mântui pe deplin omenirea. Așadar, cum ar trebui exact să înțelegem lucrarea lui Dumnezeu de a mântui omenirea? Acest aspect al adevărului nu ne este clar, așa că te rugăm să ne comunici pe tema aceasta.
Citește mai multMântuirea omului de către Dumnezeu nu este făcută direct, folosind metoda și identitatea Duhului, deoarece Duhul Său nu poate fi nici atins, nici văzut de către om, şi de care omul nici nu se poate apropia. Dacă El ar încerca să-l mântuiască pe om, în mod direct, folosind metoda Duhului, omul ar fi incapabil să primească mântuirea Lui. Dacă Dumnezeu nu ar îmbrăca forma exterioară a unui om creat, nu ar exista nicio cale ca omul să primească această mântuire. Căci omul nu are cum să se apropie de El, la fel cum nimeni nu a putut să se apropie de norul lui Iahve. Numai devenind o ființă umană creată, adică, doar prin punerea cuvântului Său în corpul trupesc ce urmează El să devină, poate El să lucreze personal cuvântul în toți cei care Îl urmează. Doar atunci poate omul, personal, să vadă și să-I audă cuvântul și, mai mult, să intre în stăpânirea cuvântului Său și, prin aceste mijloace, să ajungă să fie pe deplin mântuit. Dacă Dumnezeu nu ar deveni trup, niciun om în carne şi oase nu ar fi capabil să primească o mântuire atât de mare și nici măcar un singur om nu ar fi mântuit. Dacă Duhul lui Dumnezeu ar lucra direct în mijlocul omenirii, întreaga umanitate ar fi lovită sau, altfel, fără nicio cale de a intra în contact cu Dumnezeu, ar fi complet luată în captivitate de Satana. […]
Citește mai mult„A fi adus sus” nu înseamnă a fi adus dintr-un loc jos într-un loc înalt, după cum își închipuie oamenii. Aceasta este o greșeală uriașă. A fi adus sus se referă la predestinarea și selectarea înfăptuite de Mine. Îi vizează pe toți cei pe care Eu i-am predestinat și i-am ales. […]
Citește mai multLucrarea ultimelor zile constă în împărțirea tuturor după felul lor, în încheierea planului lui Dumnezeu de gestionare (planul mântuirii), deoarece clipa se apropie și ziua lui Dumnezeu a sosit. Dumnezeu îi aduce pe toți cei care au intrat în împărăția Sa, adică pe toți cei care I-au fost credincioși până la sfârșit, în epoca lui Dumnezeu Însuși.
Citește mai multCând Dumnezeu se va întrupa de această dată, lucrarea Lui va fi pentru a-Şi exprima firea, în primul rând prin pedeapsă şi judecată. Pornind de aici, El va aduce mai mult adevăr omului, îi va arăta mai multe moduri de practică şi, astfel, Îşi va atinge scopul de a-l cuceri şi de a-l salva pe om de firea lui stricată. Acestea se află în spatele lucrării lui Dumnezeu în Epoca Împărăţiei.
Citește mai mult