•  24/12/2019 16:31

Dumnezeu are-un nou început pe pământ. El e glorificat pe pământ. Datorită frumoasei ultime scene, El Își exprimă pasiunea inimii. Urmând ritmurile inimii Sale, ape dansează și munții saltă, iar valurile de recife se lovesc. Ce-i în inima Lui e greu de exprimat. Ce a plănuit a și făcut și a predestinat. Și-i face pe oameni să vadă asta și vrea ca ei să trăiască asta.

Citește mai mult
  •  06/09/2019 10:00

Rostind cuvinte profunde, Dumnezeu privește universul. Toată creația e înnoită pe baza cuvântului Lui. Cerul se schimbă, la fel și pământul, omul își arată esența sa. Când Dumnezeu a creat lumea, toate lucrurile erau clasificate, la fel și tot ce avea formă vizibilă.

Citește mai mult
  •  18/07/2019 16:59

Dumnezeu Atotputernic real, Împărat pe tron, domnind peste tot universul, privind toate națiunile și popoarele. Întreaga lume strălucește de slava Lui. Tot ce e-n univers va vedea, toate ființele vii de pretutindeni vor vedea. Munți, ogoare, râuri și lacuri, oceane și tot ce e viu, în lumina prezenței Dumnezeului real, și-au deschis cortinele, au reînviat, revenind parcă la viață dintr-un vis, precum lăstari ce străpung pământul spre lumină. O, singurul Dumnezeu adevărat Se-arată lumii. Cine, cine-ndrăznește să I se opună? Toți tremură de frică, toți se simt încredințați, pe genunchi, pe genunchi 'naintea Lui! Îi vezi cerându-I iertare, stăruind neîncetat. Fiecare gură, fiecare gură se-nchină!

Citește mai mult
I BUILT MY SITE FOR FREE USING